Distalizarea molarului este o metodă de tratament în cazurile de anomalii dento-maxilare, pentru evitarea extracţiei în ocluzie adâncă şi tipar hipodivergent. Literatura de specialitate indică faptul că distalizarea molarului superior este o mişcare tipping combinată cu rotaţie mezio-bucală şi torc corono-bucal.
Scop: Evaluarea avantajelor distalizării molarului prim superior (durata tratamentului, complianţa pacientului, spaţiul obţinut), prin folosirea diferitelor aparate. Am folosit această metodă în cazul malocluziei clasa II/2 Angle.
Material şi metodă: Analiza statistică pe 435 pacienţi cu vârsta între 11-13 ani, trataţi cu aparate fixe (tehnica straight-wire) între anii 2009-2012. Pacienţii au fost împărţiţi în două grupe: grupa A (83) cu aparate de distalizare şi grupa B (352) cu două subgrupe: B1(278) trataţi cu alte aparate şi B2 (74) la care s-a efectuat extracţia dentară.
Rezultate: Distalizarea molarului a avut succes în 45 % din cazuri, spaţiul obţinut având valori între 2,13 – 2,33 mm, mişcarea fiind însoţită de tipping. Mişcarea distală corporeală a molarului superior poate fi obţinută când axa de rotaţie este la infinit şi stresul de compresiune este distribuit omogen în ligamentul periodontal. Rata succesului depinde de: erupţia molarului doi, dimensiunea overjetului şi overbitului.
Concluzii:
- Distalizarea molarului prim superior/inferior este o provocare în tratamentul ortodontic şi este indicată în malocluzia clasa a II-a Angle cu ocluzie adâncă, profil retrognat şi tipar hipodivergent. În aceste cazuri, extracţia este contraindicată pentru că înrăutăţeşte profilul.
- Distalizarea molarului prim depinde de poziţia molarului doi şi această tehnică nu este singulară, ci se asociază cu aparate fixe.
Cuvinte cheie: distalizare, molar doi, clasa II, extracţie, aparate fixe.
Authors: Mariana Păcurar, Ana Maria Jurcă, Doru Roman, Eugen Bud, Irina Nicoleta Zetu, Ioana Vâţă
DOI: https://doi.org/10.25241/stomaeduj.2014.1(1).art.3